Maslu de obște la Parohia Independența

Unul din textele din Scriptura în carese menționează Taina Sfântului Maslu, este cel de la Iacob 5, 15: "De estecineva bolnav între voi, să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el,ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Și rugăciunea credinței va mântui pecel bolnav și-l va ridica pe el Domnul și de va fi făcut păcate, se vor iertalui".
Lasfârșitul slujbei Preacucernicul Părinte Tudorache Paul de la Parohia SfântaCuvioasă Parascheva din Municipiul Călărași , a ținut un scurt cuvânt desprefoloasele duhovnicești primite prin această Sfântă Taină, apoi PreacucerniculPărinte Paroh Gheorghe Marcian amulțumit tuturor celor prezenți, menționând în cuvântul preacucerniciei sale,importanța postului în viața creștinului. A consemnat preot paroh GheorgheMarcian.




