Oul încondeiat este un simbol cunoscut al Sfintei Sărbători a Învierii Domnului, iar în jurul acestui simbol s-au țesut de-a lungul timpului numeroase semnificații și legende.
Duminică, 7 aprilie 2019, în cadrul unui ,,Atelier de încondeiat ouă“ organizat la biserica noastră și susținut de doamna preoteasă Gheorghe Mariana, am încercat să aflăm cât mai multe despre semnificația acestei vechi tradiții de Paști. Ouăle încondeiate sunt o mărturie a datinilor, credințelor și obiceiurilor pascale, reprezentând un element de cultură spirituală specific românească. La atelier au participat copiii din grupul de cateheză al parohiei, cei mari fiind cei mai dornici să descopere etapele încondeierii unui ou, iar cei mai mici au folosit tehnica de a picta ouăle.
„Este nevoie de multă atenție în toate etapele de încondeiere, atât la golire, la utilizarea chișiței pentru trasarea modelului, dar și la etapa finală când, după vopsire, vom șterge ceara de pe ou. Aceste linii drepte și fine se pot realiza cu mult exercițiu, prin stăruință și răbdare. Să nu renunțăm, chiar dacă mai greșim.” Ajutorul reciproc, oferirea de îndrumări și încurajări, alături de bucuria și emoțiile împărtășite pe parcursul atelierului au îmbogățit inimile celor prezenți.
Semnificațiile descoperite, arta nou-învățată și gândul la Răstignirea Mântuitorului i-au pregătit pe cei prezenți pentru sărbătoarea cea mare a creștinătății – Învierea Domnului. Copiii au fost foarte entuziasmați în urma acestei activități, mai ales că aceasta s-a petrecut în Sfânta Biserică.
A consemnat părintele Gheorghe Marcian, paroh al parohiei Independența din Protopopiatul Călărași.