Parohia Independența
Rețea

Sfântul Ierarh Nicolae sărbătorit şi în Parohia Independenţa

     Şi anul acesta copii din Parohia Independenţa care frecventează Sfânta Biserică în mod permanent şi care vin în fiecare duminică la ora de Cateheză au avut parte de mai multe surprize dulci şi recompense pentru efortul lor.

 

        Pentru a fi la înălţime şi ei au pregătit un program de cântări, colinde şi poezii închinate Sfântului Ierarh Nicolae cel care îl cunoaştem ca fiind „chip al blândeților și al bunătății” dar şi Praznicului Naşterii Domnului Iisus Hristos spre care ne îndreptăm în perioada imediat următoare.

 

        În tot acest demers de pregătire al momentului special din această zi au fost încurajaţi de preoţii slujitori ai Parohiei şi prin implicarea directă a doamnei educatoare Romina Noapteş care ne ajută ca de fiecare dată la multele activităţi pe care le desfăşurăm.

 

        Toţi cei prezenţi la Sfânta Liturghie enoriaşi, părinţi şi bunici ai copilaşilor care au susţinut serbarea, s-au arătat plăcuţi surprinşi de surpiza pe care le-am pregătit-o şi nădăjduim că am reuşit încă o dată să îi apropiem mai mult de Sfânta Biserică şi că vor reveni cu plăcere şi pe viitor la alte activităţi din viaţa parohiei.

 

        Mulţumim donatorilor din Parohie care ne-au fost alături pentru a aduce bucurie tuturor copiilor prezenţi, unii dintre ei provenind din familii cu probleme financiare, cadourile primite fiindu-le de mare folos.

 

A consemnat părintele Dănuț Noapteș, preot II la Parohia Independența din Protopopiatul Călărași.