Colinde TV
Parohia Independența
Rețea

1 DECEMBRIE 2017 la Parohia Independența

1 decembrie 1918, reprezintăevenimentul principal din istoria României, dată la care Marea Adunare de laAlba-Iulia votează unirea Transilvaniei cu România, totodată cerându-se unsingur Stat Naţional. Potrivit tradiţiei bisericeşti,în această zi, în toate catedralele eparhiale, bisericile parohiale şi înmănăstiri, se oficiază slujba de Te-Deum și pomenirea eroilor care s-au jertfitpentru unitatea şi libertatea neamuluiromânesc, precum şi a personalităţilor bisericeşti şi civile care au avut un roldecisiv în înfăptuirea unităţii naţionale a românilor, în anul 1918.

 

Și în parohia Independența, dupăsăvârșirea slujbei Sfântului Maslu gândurile și inimile noastre s-au lăsat cuprinsede Slujba de Te Deum, de cântecele și poeziile rostite de glasurile pline degingășie ale copiilor; intonarea imnului național precum și a celorlaltecântece patriotice ce au făcut să vibreze sufletele noastre, fiecare, cumultă emoție, trăind clipele acestea, a subliniat părintele paroh.

 

La mulți ani români! La mulți aniRomânia! A consemnat preot parohGheorghe Marcian.