În data de 24 noiembrie 2017, un grup de copii de la Grădiniţa şi Şcoala George Vâlsan din Independenţa, însoţiţi de un număr de patru cadredidactice : Doamna învăţătoare Grigore Valentina, Doamnele educatoare BuţoiCarmen, Tudor Mirela şi Noapteş Romina precum şi mai mulţi părinţi şi bunici,au organizat o excursie de o zi la câteva obiective turistice din judeţulPrahova şi Braşov.
La acest moment de bucuriepentru copii parohiei noastre am fost invitat şi eu să iau parte şi am răspunscu bucurie, pentru că la o parte dintre aceştia le sunt şi profesor de Religieşi acest pelerinaj l-am considerat ca fiind şi un obiectiv important din Parteneriatul pecare Parohia Independenţa prin preoţii slujitori, l-a încheiat cu Grădiniţa şiŞcoala şi în anul acesta şcolar 2017- 2018, ajutându-ne să realizăm o apropierecontinuă de copii şi cadrele didactice ale şcolii noastre.
Fiindcă anul 2017 a fost declarat – Anul omagialal sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anulcomemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpulcomunismului în Patriarhia Română, cu ocazia popasului de la mânăstireaSinaia le-am amintit copiilor, cadrelor didactice şi părinţilor care ne-auînsoţit despre importanţa acestui an,din punct de vedere bisericesc precum şi despre acest aşezământ monahal şidespre unul din pictorii însemnaţi ai neamului nostru care a pictat aici, penume Pârvu Mutu care a fost canonizat anul acesta şi îl găsim consemnat încalendar cu numele de Sfântul Cuvios Pafnutie – Pârvu Zugravul fiind sărbătoritpe 7 august.
Această activitate s-adovedit a fi un bun prilej de cunoaştere şi apropiere dintre copii, cadredidactice şi părinţi şi nu în ultimul rând a contribuit la apropierea deDumnezeu şi de Sfânta Biserică pe care o slujim mai ales acum în aceastăperioadă specială când ne pregătim să întâmpinăm cu bucurie marele Praznic alNaşterii Domnului.
A consemnat părintele DănuţNoapteş, preot II la Parohia Independenţa din Protopopiatul Călăraşi.