Maslu de obște la Parohia Independența din Protopopiatul Călărași

Vineri, 28 noiembrie 2014, în Biserica cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” din comuna Independenta, Protopopiatul Călărași, a avut loc slujba Sfântului Maslu de obşte la care au participat credincioşi şi slujitori din această parohie, dar şi din alte 9 parohii învecinate avându-l în mijlocul nostru și pe Părintele Stareț Ciolovic Lucian de la Mănăstirea Coslogeni.
Ne-am propus ca în Postul Crăciunului să săvârşim această Taină pentru folosul duhovnicesc al credincioşilor. La Taina Sfântului Maslu, sunt chemați și cei care sunt sănătoși trupește, căci el dăruiește nu doar vindecare trupească, ci și sufletească. Și cum nici un om nu este lipsit de păcat, se cuvine să participe cât mai des și cei care nu sunt bolnavi trupește. Această taină aduce o putere sporită în biruirea patimilor care au pus stăpânire asupra noastră.
Unul din textele Scripturii în care se menționează Taina Sfântului Maslu, este cel de la Iacob 5, 15: „De este cineva bolnav între voi, să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și-l va ridica pe el Domnul și de va fi făcut păcate, se vor ierta lui”.
După săvârşirea slujbei Sfântului Maslu, părintele Malciu Bogdan de la Parohia Sfântul Ierarh Nifon din Municipiul Călărași a ţinut un cuvânt de învăţătură despre importanța acestei Sfinte Taine în viața creștinului contemporan.
A consemnat preot paroh Gheorghe Marcian de la parohia Independența din Protopopiatul Călărași.
[https://protoieriacalarasi.ro/files/images//2014/12/IMG_20141128_143338367.jpg"] [https://protoieriacalarasi.ro/files/images//2014/12/IMG_20141128_145752158.jpg"] [https://protoieriacalarasi.ro/files/images//2014/12/IMG_20141128_151630856.jpg"] [https://protoieriacalarasi.ro/files/images//2014/12/IMG_20141128_152628980.jpg"] 

