Mărţişorul purtat ca un odor religios

Duminică, 2 martie 2014, după săvârşirea Sfintei Liturghii, copiii din cadrul cercului de cateheză al parohiei Independenţa din Protopopiatul Călăraşi, au dăruit tuturor femeilor din biserică mărţişoare confecţionate de ei alături de câte o iconiţă.

Mărţişorul este un mesager al bucuriei, al dragostei de viaţă, un simbol prin care noi, oamenii, îmbrăţişăm renaşterea naturii odată cu venirea primăverii.

Semnificaţia Mărţişorului rămâne asociată cu bucuria venirii primăverii, cu sentimentul de preţuire şi de prietenie sinceră al celui care-l dăruieşte unei persoane pe care o iubeşti.

De-a lungul veacurilor, Mărţişorul rămâne un simbol al iubirii pentru cele mai dragi persoane din viaţa noastră, dar şi al bucuriei pentru întâlnirea cu anotimpul îndrăgit-primăvara.

Referindu-se la această tradiţie, poetul George Coşbuc explică într-un studiu al său de ce trebuie să purtăm mărţişorul : „Scopul purtării lui este să fii aproape de soare, purtându-i cu tine chipul cu acelaşi rost cum purtăm noi o cruce ori un chip al lui Hristos în sân. Printr-asta te faci prieten cu Soarele, ţi-l faci binevoitor să-ţi dea ce-i stă în putere: mai întâi frumuseţe ca a lui, apoi veselie şi sănătate, cinste, iubire şi curăţie de suflet".

A consemnat părintele Gheorghe Marcian, paroh la parohia Independenţa din Protopopiatul Călăraşi.

[https://protoieriacalarasi.ro/files/images//2014/03/DSCN1966.jpg"] [https://protoieriacalarasi.ro/files/images//2014/03/DSCN1978.jpg"] [https://protoieriacalarasi.ro/files/images//2014/03/IMG_20140225_194305.jpg"] [https://protoieriacalarasi.ro/files/images//2014/03/IMG_20140302_111021.jpg"]
Se încarcă
0%
încărcat
Se încarcă
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...