Procesiune pentru ploaie în Parohia Independența

Inscrie filmul tau aici:
Calendar Ortodox
26 V Sfintii Apostoli Carp si Alfeu, din cei 70; Sf. Mucenici Averchie si Elena (Dezlegare la peste)
Ne gasesti si aici:
LO TV - Televiziune in direct:

„Am cerut ca Dumnezeu să poruncească norilor să trimită ploaie peste faţa pământului”

            

În Duminica de Rusalii, o parte din credincioșii care au participat la Sfânta Liturghie au mers în procesiune  spre troița de la intrarea în localitate purtând cu ei  și racla cu Sfintele Moaște ale celor 40

Sfinți  Mucenici care se află în biserica noastră. Cei mai în vârstă s-au rugat în biserică, iar cei mai tineri, ne-am rugat prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria și a tuturor sfinților  prin cântări religioase pe tot parcursul procesiunii pentru binecuvântarea comunității și binecuvântarea câmpiilor cu o ploaie bună și curată.

„Procesiunea s-a făcut pentru a aduce ploaia la bună vreme. Era nevoie de o astfel de procesiune pentru a se milostivi Dumnezeu şi Maica Domnului şi pentru a-şi arăta faţa spre cei necăjiţi.”

Ajunși la troiță au fost citite rugăciuni la vreme de secetă şi s-au intonat cântări religioase. Multe sunt cererile pe care noi le facem înaintea lui Dumnezeu. Se pare că de data aceasta a trebuit să ne unim cu toţii în rugăciune. Mântuitorul Hristos ne-a sfătuit spunându-ne: „Cereţi şi vi se va da”.

De data aceasta cu toţii am cerut ca Dumnezeu să poruncească norilor să trimită ploaie peste faţa pământului. Mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-am rugat împreună într-un glas să reverse ploaia cea binecuvântată asupra noastră şi peste pământul afectat de secetă, a spus părintele paroh Gheorghe Marcian.

A consemnat preot paroh Gheorghe Marcian.